• Cursuri Scufundari
  • Cursuri Scufundari
  • Cursuri Scufundari
  • Cursuri Scufundari
  • Cursuri Scufundari
  • Cursuri Scufundari
  • Cursuri Scufundari
Diving Academy

Istoria Scufundarii

  •  
    • sec.IV i.Hr.: scrierile lui Aristotel Istoria animalelor, Oppian Haleuticele, Eschil Rugatoarele si Pliniu Istoria naturala cuprind referiri la viata si munca pescuitorilor de bureti de mare. In opinia acestora,"...ei sunt cei care au patruns pentru intaia oara in chip sistematic in elementul neprimitor al apei".

    • sec.III i.Hr.: matematicianul grec Arhimede (287-212 i.Hr.) enunta principiul flotabilitatii corpurilor solide in lucrarea Despre corpurile plutitoare.

    • sec.VI d.Hr.: se fac primele referiri despre ama, pescuitoarele de perle din Japonia si Coreea de Sud .

    • 1250: Roger Bacon descrie in lucrarea Opus Major niste rezervoare de aer destinate scufundatorilor.

    • 1430: manuscrise aflate in Biblioteca Nationala din Mnchen arata un scufundator care recupereaza bunuri de la o epava si care este echipat cu un costum si o casca din piele prelungita cu un tub pana la suprafata apei si ale carui extremitati deschise sunt sustinute de doua flotoare.

    • 1500: Leonardo da Vinci concepe unul din primele aparate autonome de respirat sub apa ale carui schite apar in lucrarea Codex Atlanticus. Aparatul lui da Vinci combina in acelasi sistem atat alimentarea cu aer cat si controlul flotabilitatii insa nu exista dovezi ca ar fi reusit vreodata sa puna in practica acest aparat.

    • 1511: se reediteaza lucrarea lui Vegetius De Re Militari in care sunt prezentate cateva gravuri ale unor mijloace de respirat sub apa. Intr-una, un scufundator imbracat cu un vesmant stramt, respira intr-un burduf plin cu aer, iar in alta un alt scufundator are capul acoperit in intregime cu o gluga fixata ermetic sub brate. In partea superioara gluga comunica cu suprafata, iar extremitatea pluteste sustinuta de o basica umflata cu aer.

    • 1628: Diego de Ufano descrie amanuntit un aparat similar in lucrarea Artilerici.

    • 1667: fizicianul si chimistul englez Robert Boyle (1628-1691), descopera pentru prima oara simptomele bolii de decompresie. Dupa decompresia unui sarpe, Boyle observa formarea de bule de aer in ochii sarpelui. Robert Boyle cunoscut mai ales prin lucrarile sale despre gaze, descopera efectele pe care le are presiunea asupra diferitelor volume de gaze si enunta in anul 1670 legea compresibilitatii gazelor. De asemenea, Boyle este cel care a descoperit ca aerul are greutate. In toate experimentele sale cu gaze, Boyle s-a folosit de pompa pneumatica a lui Van Guericke.

    • 1676: Edme Mariotte (1620-1684), fizician francez completeaza legea lui Boyle adaugand enuntului "la temperatura constanta", legea devenind Boyle-Mariotte.

    • 1680: fizicianul italian Giovanni Borelli descrie in lucrarea De motu animalium un dispozitiv inventat chiar de el care este considerat a fi stramosul aparatului autonom. Scafandrul tine capul intr-un vas din metal prevazut cu o ferestruica iar aerul expirat, inainte de a se reintoarce in vas, era improspatat trecand printr-un tub lung din arama umplut cu apa. Din cand in cand pentru a nu respira prea mult in vas, scafandrul se ridica la suprafata, deschidea doua robinete si sufland elimina aerul viciat printr-un robinet lasand sa intre aer curat prin celalalt. Apoi inchidea robinetele si cobora din nou pe fundul apei. Aceste miscari ale scafandrului erau usurate datorita lestului pe care-l purta precum si datorita unui element al aparatului ce semana cu o seringa umpluta cu aer si etanse cu ajutorul careia scafandrul modifica volumul, obtinand astfel flotabilitate pozitiva sau negativa. In plus,scafandrul putea sa-si puna niste inotatoare asemanatoare labelor de broasca.

    • 1714: Valentini descrie in lucrarea Musei Musearum un scafandru inzestrat cu o boneta din panza ceruita si cu o masca. In varful acestei bonete prevazuta in partea de jos cu o panza din bumbac mai groasa ce se strangea etans in jurul gatului, era prinsa o trompa lunga din piele cu ajutorul careia scafandrul se scufunda in locuri adanci si sa ramana sub apa timp indelungat.

    • 1771: parizianul Freminet inventeaza "masina hidrostatergatica". Aparatul era alcatuit dintr-o rezerva de aer, o casca cu ferestruica si o imbracaminte din piele etanse si solida. O armatura metalica articulata asigura rezistenta la presiunea apei lasand in acelasi timp scafandrului mai multa libertate a miscarilor. Aparatul lui Freminet permitea circulatia continua a aerului, iar respiratia se efectua prin intermediul unor foale pe care le purta scafandrul si care erau puse in miscare de un resort. Cu acest aparat Freminet a stat timp de mai mult de o ora la adancimea de 15 metri pe fundul fluviului Sena.

    • 1775: abatele La Chapelle scrie Trait du scafandre in care apare mentionat pentru prima data termenul scafandru.

    • 1797: inginerul german Karl Heinrich Klingert publica lucrarea Tauchermaschine (Aparat pentru scufundare) in care propune un aparat de respirat sub apa asemanator cu cel al lui Freminet.

    • 1801: fizicianul englez John Dalton (1766-1844) formuleaza legea presiunilor partiale ale gazelor ce alcatuiesc un amestec gazos.

    • 1803: fizicianul american Joseph Henry (1797-1878) enunta legea dizolvarii gazelor in lichide.

    • 1808: Briz-Fradin concepe un aparat autonom de respirat sub apa considerat a fi si el unul din stramosii aparatelor autonome moderne.

    • 1809: germanul Friedrich Von Drieberg inventeaza un aparat autonom numit tritonul. Aparatul era alcatuit dintr-un rezervor cu aer pe care scafandrul il tinea in spate si alimentat cu aer de la suprafata printr-un tub. Scafandrul purta pe cap o coroana la care era atasata o vergea metalica. Prin miscarile capului, vergeaua actiona o supapa a rezervorului, scafandrul alimentandu-se astfel cu aerul comprimat din acesta.

    • 1825: englezul William James inventeaza un aparat de respirat sub apa prevazut cu un recipient cu aer comprimat ce era livrat la debit constant. William James a formulat de asemenea pentru prima oara si principiul de functionare al costumului cu volum constant. Desi utilizarea acestui aparat autonom era limitata la durate scurte de timp si adancimi reduse, este considerat a fi primul aparat autonom de respirat sub apa.

    • 1825: americanul Charles Condert inventeaza un aparat autonom ce era compus dintr-un rezervor in forma de potcoava pe care scafandrul il purta in zona mijlocului. Aparatul debita un flux continuu de aer in interiorul unei casti deformabile prin intermediul unui tub din cupru indoit. Sistemul mai cuprindea si o supapa pentru umflarea costumului scafandrului. Cu acest aparat, Condert a efectuat cateva scufundari in East River din statul New York inainte de a-si pierde via?a in anul 1832 datorita craparii tubului de alimentare cu aer.

    • 1827: francezul Beaudoin realizeaza un model propriu al unui aparat autonom care a fost mai putin utilizat.

    • 1828: Lemaire d'Augerville patenteaza aparatul "pneumatonautic" care permitea ramanerea sub apa timp de jumatate de ora. Aparatul era alcatuit dintr-o butelie purtata de scafandru pe spate si un sac respirator prevazut cu doua furtunuri din cupru in forma de spirala acoperite cu panza impermeabila si care se uneau la o masca faciala. Scafandrul purta lest ai carui plumbi erau suspendati la inaltimea pieptului. Butelia continea o cantitate de 600 litri de aer comprimat la presiunea de 23 bar si putea fi incarcata cu ajutorul unei pompe manuale. Debitul de aer era reglat de scafandru prin intermediul unui robinet. Un alt robinet situat la partea superioara a aparatului solitar cu primul printr-un furtun interior, permitea comandarea admisiei aerului care era condus la sacul respirator si apoi la masca faciala. Aceasta era prevazuta pentru nas cu un dispozitiv din cupru si cu un strat de mastic in interior pentru a se potrivi la orice configuratie a fetei. Masca faciala acoperea obrajii iar ochii erau protejati cu doua geamuri mici. Elementul cel mai ingenios al aparatului il constituia insa o basica inotatoare aflata sub sacul respirator pe care scafandrul o putea umfla sau dezumfla permitandu-i astfel sa inoate pe sub nave. Aparatul "pneumatonautic"a fost experimentat de marina nationala franceza efectuandu-se scufundari pana la adancimea de 20 metri cu durata de 30 minute.

    • 1845: Traussort, profesor de fizica la un liceu din Angers, Franta, studiaza pentru prima oara efectele compresiei aerului asupra organismului uman participand el insusi la experimente. Rezultatele le publica intr-un raport din Buletinul societatii industriale din Angers.

    • 1860: Benoit Rouquayrol, un inginer de mine inventeaza "regulatorul pentru curgerea aerului comprimat", piesa principala a aparatului de salvare destinat minerilor. Rouquayrol se asociaza cu ofiterul de marina Auguste Denayrouze pentru a transforma impreuna aparatul de salvare intr-un aparat de scufundare al carui brevet este depus in acelasi an la 14 Aprilie.

    • 1861: francezul Boucquay student la Facultatea din Strasbourg prezinta o teza de doctorat intitulata De l'air comprim (Despre aerul comprimat), in care descrie efectele compresiei aerului asupra organismului, introducand pentru prima oara notiunea de decompresie lenta. De asemenea, tot in aceasta teza, el mentioneaza primul si exemplul sticlei cu apa gazoasa.

    • 1862: Rouquayrol aduce o inovatie aparatului de salvare pentru mineri si anume un mustiuc (piesa bucala) din cauciuc vulcanizat fixat la capatul unei piese metalice.

    • 1864: la 11 Martie apare brevetul variantei perfectionate a aparatului de respirat sub apa, cu alimentare de la suprafata prin intermediul unui furtun din cauciuc si alimentat de la o pompa. In acelasi an la 27 Iunie, apare brevetul variantei autonome. Anul urmator, aparatul autonom este dotat cu un fluier avertizor ce anunta apropiata epuizare a rezervei de aer comprimat, iar in anul 1866 detentorului acestui aparat i se ataseaza un prefiltru metalic in forma de stea destinat a opri impuritatile din aerul rezervorului.

    • 1867: inginerul francez Triger, inventatorul chesonului de lucru, observa ca accidentele muncitorilor chesonieri numite boala de decompresie sau boala de cheson, se produc atunci cand organismul supus unei presiuni mai mari este decomprimat prea repede. Intr-un raport publicat in Analele podurilor si soselelor, el recomanda ca "dezecluzarea" (decompresia) chesonierilor sa se faca pe durata a minim sapte minute, afirmand ca in acest mod accidentele vor disparea in totalitate.

    • 1869: medicul de marina A. Le Roy de Mericourt ce studiase fiziologia scufundarilor in Oceanul Indian si Marea Mediterana, publica un raport specializat intitulat Consideratii asupra igienei pescuitorilor de bureti. El a observat ca "tulburarile care apar la scafandrii se produc atunci cand bulele de aer patrund in circulatia cerebrala".

    • 1869: Jules Verne popularizeaza conceptul de aparat autonom de respirat sub apa in cartea 20 000 de leghe sub mari. Aparatul era purtat de eroii cartii atunci cand se duceau sa vaneze in padurile submarine.

    • 1870: Rouquayrol si Denayrouze pun la punct un nou dispozitiv pentru aparatul lor,"aeroforul". Ca si in modelul anterior, scafandrul purta pe spate in pozitie orizontala un rezervor din otel ce continea o mica cantitate de aer comprimat la presiunea de 40 bar. Din exterior o pompa impingea in rezervor aerul pana la aceasta presiune. Intre rezervor si caile respiratorii aerul era destins in regulator, organ de precizie al aeroforului. Pe cele doua fete ale unei membrane actionau pe o parte presiunea ape, iar pe cealalta presiunea aerului respirat. Daca aceasta era inferioara presiunii apei sau atunci cand plamanii incepeau sa fie comprimati, membrana se deforma declansand deschiderea unei supape ce permitea patrunderea aerului. Atunci cand presiunea aerului crestea (in timpul expiratiei), sau cand presiunea apei scadea (in timpul ridicarii), supapa se inchidea iar excesul de aer era evacuat prin deschiderea unei valve din cauciuc numita "cioc de rata". Prin acest regulator al aeroforului se realiza in mod automat echilibrul intre presiunea apei exercitata la exterior asupra corpului scafandrului si presiunea aerului la interior in plamanii scafandrului. In acest mod, respiratia nu necesita efectuarea unui efort deosebit. Aparatul Rouquayrol-Denayrouze in varianta autonoma, corespunde exact ca principiu aparatului autonom de astazi. Acest aparat putea fi utilizat nu numai autonom dar si cu alimentare de la suprafata de la o pompa prin intermediul unui furtun din cauciuc, cu avantajul unei lungi durate de scufundare dar avand inconvenientul unei mari jene in miscare. Varianta autonoma a acestui "aparat cu presiune joasa" nu oferea o autonomie suficienta de scufundare (mai putin de 15 minute la adancimea de 10 metri), insa varianta mult mai perfectionata care a urmat "aparat respirator cu presiune mare", permitea atingerea adancimii de 40 metri sau adancimea de 10 metri si durata de peste o ora;

    • 1893: Louis Boutan construieste primul aparat de fotografiat subacvatic cu care face si primele fotografii la laboratorul de biologie marina Arago din localitatea Banyuls-sur Mer din Franta. Boutan inventeaza si prima sursa subacvatica de lumina pentru fotografiere realizand in anul 1899 primele fotografii subacvatice cu sursa artificiala de iluminat. In anul 1900, Boutan scrie prima carte despre fotografia subacvatica La photografie sous-marine.

    • 1912: Apare primul raport Westfalia Maschinenfabrik asupra utilizarii amestecurilor azot-oxigen (Nitrox) in aparatele autonome de scufundare.

    • 1913: J. E. Williamson realizeaza primele filmari subacvatice cu ajutorul unui aparat montat intr-o camera sferica.

    • 1923: W.H.Langley realizeaza primele fotografii subacvatice color la Dry Tortugas.

    • 1925: Yves le Prieur ofiter in Marina Franceza, pune la punct un aparat autonom de respirat sub apa cu manodetentor,la debit constant ce era alimentat cu aer comprimat dintr-o butelie Michelin. Varianta perfectionata a acestui aparat, cu masca faciala, este aprobata de Marina Franceza in anul 1933 in ciuda slabelor sale performate (durata de scufundare de numai 10 minute la adancimea de 12 metri) datorita pierderii unei mari cantitati de aer atunci cand scafandrul inspira. In anul 1936 le Prieur incepe sa predea lectii practice de scufundare cu acest aparat in piscina de la Trocadero din Paris formand cu aceasta ocazie primul club de scufundare numit "Club des plongeurs et de vie sous-marine".

    • 1930: Louis Le Corlieu creeaza labele de inot pe care le patenteaza in anul 1935 mai intai in Franta apoi in S.U.A.

    • 1933: un grup de mai multi scufundatori din S.U.A.,infiinteaza primul club de scufundare in apnee numit "Bottom Scratchers", iar un an mai tarziu la Paris mai multi scufundatori francezi formeaza primul club din Europa numit "Club des sous-l'eau".

    • 1937: francezul George Comheines creeaza un aparat autonom de scufundare ce avea ca elemente principale supapa aparatului Rouquayrol-Denayrouze si butelia cu aer comprimat a aparatului le Prieur. Comheines impreuna cu alti scafandri demonstreaza functionarea aparatului intr-un acvariu la Paris in timpul unei expozitii internationale. Aparatul a fost utilizat si de Marina Franceza.

    • 1937: Alex Kramarenko breveteaza la Nisa vizorul (masca) cu un singur geam. Tot el realizeaza si o pusca pentru vanatoare subacvatica cu un resort fixat in fundul tevii actionat prin compresie.

    • 1938: americanul Guy Gilpatrick scrie cartea The Complete Goggler (Scufundatorul complet) recunoscuta ca fiind primul manual de scufundare sportiva.

    • 1938: Maxim Forjot breveteaza la Nisa o masca din cauciuc care cuprindea sub acelasi geam atat ochii cat si nasul (masca faciala). Forjot obtine si primul brevet pentru un tub de respirat, precum si pentru o pusca destinata vanatorii subacvatice al carei resort functiona prin extensie. In acelasi an, George Beuchat realizeaza un alt model de pusca la care sageata era propulsata cu ajutorul a doua, trei sau chiar patru prastii din cauciuc numite sandouri. Din acest motiv, lungimea tevii era mult redusa crescand astfel precizia.

    • 1939: Alex Kramarenko realizeaza un tub respirator prevazut la partea superioara cu o valva ce impiedica patrunderea apei.

    • 1939: Hans Haas publica in limba germana Vanatoarea subacvatica cu harponul si aparatul de filmat, prima in care se trateaza scufundarea in apnee si autonoma impreuna cu fotografierea subacvatica. In acelasi an, Hans Haas realizeaza si primul film efectuat in scufundare in apnee intitulat Stalking Underwater.

    • 1942: Hans Haas echipeaza vasul de cercetari "The Sea Devil" special pentru sufundari autonome cu are comprimat efectuand primele scufundari in Marea Rosie si Marele recif de corali din Australia.

    • 1942: Jacques-Yves Cousteau si Frederic Dumas realizeaza primul lor film La 18 metri adancime avand ca tema scufundarea in apnee si vanatoarea subacvatica.

    • 1942: Jaques-Yves Cousteau impreuna cu Emile Gagnan, un inginer canadian specialist in detentoare la uzina L'Air Liquide din Paris, concep un detentor inspirat dintr-un regulator construit pentru alimentarea cu gaz de iluminat a motoarelor de automobil, care un an mai tarziu este adoptat pentru utilizare sub apa.

    • 1943: detentorul Cousteau-Gagnan esueaza primele teste efectuate in luna Februarie in raul Marne de langa Paris. Se aduc o serie de modificari cum ar fi fixarea supapei de evacuare a aerului expirat in camera detentorului la acelasi nivel cu cea de inspiratie si punerea unui al doilea furtun separat pentru expiratie. In acelasi an in cursul verii si toamnei, Cousteau impreuna cu Philippe Taillez si Frederic Dumas testeaza prototipul acestui aparat in Marea Mediterana. Deoarece aparatul se dovedeste a fi sigur si deosebit de usor de utilizat, este folosit si de catre ceilalti membri ai familiei Cousteau (sotia si cei doi fii). Se efectueaza peste 500 de scufundari testand aparatul incercandu-se determinarea limitelor de utilizare. Astfel in luna Octombrie, Dumas atinge adancimea de 64 de metri. Aparatul sufera o serie de perfectionari ajungandu-se in anul 1945 la renumitul detentor Cousteau-Gagnan, CG-45. Acesta va fi urmat de alte variante perfectionate si anume de detentorul Mistral si Super Mistral de tipul "detentor dorsal" cu un singur etaj si apoi de detentorul Acquilon cu doua etaje separate. Toate aceste modele au fost produse la firma La Spirotechniques, o subsidiara a L'Air Liquide si comercializate in Franta incepand cu anul 1946. Aparatul Cousteau-Gagnan sta la baza tuturor aparatelor de respirat cu aer comprimat utilizate in prezent in scufundarea autonoma. In S.U.A.aparatul Cousteau-Gagnan a fost comercializat sub denumirea de Aqualung.

    • 1946: Jacques-Yves Cousteau pune la punct costumul cu volum constant. Fabricat din cauciuc vulcanizat, costumul a fost realizat special pentru scufundari cu durate mari de timp in ape cu temperatura scazuta.

    • 1947: Frederic Dumas stabileste un nou record de scufundare atingand adancimea de 93 metri in Marea Mediterana.

    • 1948: sunt importate in S.U.A.primele detentoare Cousteau-Gagnan sub denumirea de Aqualung de catre Ren Bussoz, ginerele lui Cousteau prin firma acestuia "Ren's Sporting Goods". Dupa plecarea lui Bussoz in Franta in anul 1953, noua conducere a firmei impreuna cu o echipa tehnica de la La Spirotechniques, transforma Ren's Sporting Goods in U.S.Divers care cu timpul devine unul din principalii producatori mondiali de echipament de scufundare.

    • 1949: Dimitri Rebikoff inventeaza torpila cinematografica sau torpila Rebikoff in scopul usurarii deplasarii sub apa a operatorului camerei cinematografice.

    • 1951: americanul E.R.Cross concepe primul detentor cu un singur furtun si doua etaje pe care-l denumeste "Sport Diver". Detentorul avea la baza aparatul de alimentare cu oxigen al pilotilor de avioane. Sunt fabricate si alte modele iar ultimul dintre acestea, "Waterlung" produs de firma Sportsways, devine in scurt timp extrem de popular in S.U.A. inlocuind aproape in totalitate detentorul Aqualung cu doua furtunuri.

    • 1951: este infiintata la Los Angeles revista Skin Diver Magazine de catre doi scafandri, Chuck Blakeslee si Jim Auxier. In scurt timp, revista devine sursa principala de informatii nu numai pentru scufundatorii in apnee dar si pentru scafandrii care folosesc aparatul autonom de respirat sub apa, atat in S.U.A. cat si in alte tari. In prezent, Skin Diver Magazine este considerata a fi cea mai buna revista din domeniu.

    • 1951: firma La Spirotechniques introduce un nou robinet pentru butelia de scufundare prevazut cu rezerva. Rezerva poate fi folosita de scafandru dupa epuizarea cantitatii de aer comprimat din butelie, pentru ridicare la suprafata. In S.U.A.robinetul cu rezerva poarta denumirea de "robinet J", iar cel fara rezerva "robinet K" conform pozitiei pe care o ocupau aceste piese in primul catalog al firmei U.S.Divers aparut in anul 1953.

    • 1952: Jaques-Yves Cousteau, Frederic Dumas si James Dugan publica Lumea tacerii, carte in care este aratata inventia aparatului autonom de respirat sub apa precum si relatari referitoare la numeroasele scufundari efectuate de autori cu acest aparat. Cartea a devenit extrem de cunoscuta in intrega lume determinand numerosi scufundatori in apnee sa utilizeze un aparat autonom de respirat sub apa.

    • 1953: se infiinteaza primul club de scufundare din S.U.A. "The Sea Sabres SCUBA Club".

    • 1954: Zale Perry stabileste primul record feminin de scufundare, atingand adancimea de 64 metri langa Catalina Island in California.

    • 1956: un grup de cercetatori ai Universitatii din California, folosind neopren (cauciuc sintetic) produs de firma" Rubatex" pentru izolatia termica a automobilelor, concep primul costum umed de scufundare. Costumul este fabricat apoi de firma "Edco" din California.

    • 1956: americanul Jordan Klein infiinteaza firma Mako, primul fabricant specializat de compresoare de inalta presiune pentru incarcarea buteliilor de scufundare. Pentru inceput el a importat unele piese componente de compresor de la firma Bauer din Germania, producatoare atunci de compresoare industriale.

    • 1956: americanul Ted Nixon introduce steagul de semnalizare pentru scufundare avand ca insemn distinctiv o diagonala alba pe fond rosu. Steagul are scopul de a avertiza ambarcatiunile ca sub apa se afla scafandrii si ca nu trebuie sa se apropie de acel loc.

    • 1958: suedezul Ingvar Elfstrm infiinteaza firma de echipament de scufundare Poseidon si in acelasi an depune un brevet al unui detentor cu doua etaje;

    • 1958: "Sherwood Manufactering" din S.U.A. produce primul detentor de scufundare prevazut cu piston pentru a concura actualele modele care foloseau o membrana pentru destinderea presiunii aerului, conform modelului original Cousteau-Gagnan. Sherwood va fabrica detentoare cu un piston in diferite modele care au fost distribuite de firme de renume cum ar fi U.S.Divers, Voit, Healthways, Swimaster, Scubapro, Nemrod s.a.unele versiuni ale acestora fiind utilizate si in prezent.

    • 1959: americanul Frank Scalli pune la punct un program de scufundare in vederea introducerii unor cursuri de instruire in scufundarea autonoma in mai multe colegii si universitati de prestigiu din S.U.A.precum Harvard, Massachussettes Institute of Technology, U.S. Military Academy, U.S.Naval Academy. Pe baza acestui program al lui Scalli, organiztia Y.M.C.A. inaugureza in acelasi an, primul program la nivel national de instruire pentru obtinerea brevetului de scafandru sportiv utilizand aparat autonom de respirat sub apa.

    • 1959: ia nastere "Confederatia Mondiala a Activitatilor Subacvatice" (C.M.A.S.). Membri fondatori sunt federatiile nationale de specialitate din Belgia, Brazilia, Elvetia, Franta, Germania (R.F.G.), Grecia, Italia, Iugoslavia, Malta, Marea Britanie, Olanda, Portugalia, Spania si S.U.A.

    • 1960: se infiinteaza "National Association of Underwater Instructors" (N.A.U.I.) de catre Al Tillman si Neal Hess personalitati de seama in dezvoltarea scufundari autonome din S.U.A. Organizatia N.A.U.I.se dezvolta continuu devenind prima organizatie internationala a scafandrilor sportivi. In prezent, N.A.U.I.este una din cele mai importante la nivel mondial avand cel mai mare numar de cluburi afiliate.

    • 1960: firm "Viking Norseman" din Suedia produce primul detentor cu doua furtunuri prevazut cu detentor de rezerva.

    • 1961: francezul Maurice Fenzy breveteaza un dispozitiv ce includea un sac gonflabil prevazut cu o mica butelie din otel incarcata cu aer comprimat. Dispozitivul devine astfel prima vesta de salvare (tip standard) destinata scafandrilor autonomi si comercializata sub denumirea "Fenzy".

    • 1961: Ed Riplogle inventeaza o alarma audio ce anunta scafandrul in mod automat de scaderea presiunii aerului din butelie. Dispozitivul este fabricat de Sherwood Manufactering, care cu acest prilej evidentiaza faptul ca securitatea in timpul scufundarii va constituie una din principalele preocupari ale producatorilor de echipament de scufundare.

    • 1962: elvetianul Hanness Keller folosindu-se de retete proprii de preparare a amestecurilor respiratorii sintetice, efectueaza o scufundare la adancimea de 303 m.

    • 1963: Gustav dalla Valle un importator si distribuitor de echipament de scufundare impreuna cu Dick Bonin fost scafandru in U.S.Navy, infiinteaza propria firma producatoare de echipament de scufundare,"Scubapro". De-a lungul anilor,"Scubapro" devine unul din cei mai importanti producatori mondiali, contribuind cu numeroase inventii si inovatii la dezvoltarea aproape a tuturor pieselor echipamentului de scufundare. Dintre acestea pot fi amintite urmatoarele: robinet cu indicator de presiune, decompresimetru mecanic, etaj II cu clapet aval, consola pentru instrumente, labe de inot cu canale pentru jet de apa, vizor panoramic, etaj II cu ventil de reglare a debitului, vesta de salvare tip jacheta, manometru submersibil, busola submersibila, profundimetru umplut cu ulei, vizor din silicon, profundimetru cu membrana.

    • 1964: apare in Romania cartea Sportul subacvatic scrisa de Mihai Lefterescu. Lucrarea este prima de acest gen care s-a tiparit la noi si in care sunt abordate multiple aspecte atat ale scufundarii in apnee cat si ale scufundarii autonome cu aer comprimat (echipament, fiziologie, fizica, procedee, accidente de scufundare, pregatire practica, fotografie subacvatica etc).

    • 1964: este lansata in La Paz, Mexic, nava Marilsa special conceputa si echipata pentru efectuarea in mod organizat de scufundari cu caracter sportiv. Se pun astfel bazele unei noi activitati de scufundare, turismul subacvatic. In anii urmatori, turismul subacvatic se va dezvolta in mod impetuos odata cu aparitia de ambarcatiuni ultramoderne special construite, transportand scafandrii spre cele mai pitoresti si indepartate zone ale marilor si oceanelor.

    • 1965: Al Tilman, unul din fondatorii N.A.U.I. infiinteaza "UNEXSO Diving Resort" in Freeport, Bahamas, primul resort destinat exclusiv scafandrilor. UNEXSO oferea in premiera atat activitati subacvatice cat si pentru petrecerea timpului liber.

    • 1967: firma Luxfer Cylindres UK introduce prima butelie de scufundare fabricata din aliaj de aluminiu.

    • 1968: americanii John Gruener si Neal Watson utilizand un aparat autonom de scufundare cu aer comprimat, ating adancimea de 133 metri.

    • 1969: se infiinteaza la San Francisco Sea and Sea Travel, prima agentie de turism destinata in exclusivitate scafandrilor si avand ca destinatii in special insulele din Marea Caraibilor ca Bonaire, Cuzumel sau Grand Cayman.

    • 1970: medicul Morgan Wells incepe mai multe experimente in cadrul National Oceanic and Atmospheric Administration (N.O.A.A.) pentru utilizarea amestecurilor azot-oxigen (NITROX) in timpul efectuarii scufundarilor autonome cu caracter civil. Aceste experimente au avut la baza numeroase alte teste anterioare efectuate de catre U.S.Navy incepand cu anul 1943.

    • 1970: se infiinteaza organizatia "Scuba Shools International" (S.S.I.).

    • 1976: Jaques Mayol coboara in apnee pana la adancimea de 100 m.

    • 1978: N.O.A.A. publica tabelele de decompresie "NOAA NITROX I"(68%N2/32%O2), iar in anul 1990 "NOAA NITROX II"(36%O2) destinate efectuarii de scufundari cu caracter civil.

    • 1983: apare lucrarea Decompression-Decompression Sickness a lui Dr. Alfred Bhlmann care incepand cu anul 1959 efectueaza o serie lunga de teste in cadrul laboratorului de fiziologie hiperbara al Spitalului Universitar din Zrich. Lucrarea este considerata a fi cea mai completa din domeniu si va sta la baza calcului algoritmic al tuturor calculatoarelor de scufundare. Sunt elaborate tabelele de scufundare la altitudine Bhlmann-700 si Bhlmann-1500 pentru scufundari pana la altitudinea de 700 m respectiv 1500 m.

    • 1983: este introdus "Orca Edge", primul calculator de scufundare. Calculatorul putea sa monitorizeze scufundarile si sa calculeze timpii de scufundare sub curba de securitate, precum si limitele de adancime. In anii urmatori apar numeroase alte modele de calculatoare de scufundare din ce in ce mai perfectionate si complexe, anuntand o noua era pentru instrumentele de scufundare.

    • 1983: Jaques Mayol stabileste un nou record de scufundare libera, 105 m, fiind primul om ce reuseste sa depaseasca bariera celor 100 m.

    • 1985: Dick Rutkowski un fost instructor de scufundare la NOAA, fondeaza IAND (International Association of Nitrox Divers) si incepe predarea primelor cursuri de scufundare cu amestec Nitrox. In anii urmatori apar tot mai multe asociatii specializate in scufundare sportiva cu amestec respirator Nitrox.

    • 1996: este atinsa adancimea de 110 m in scufundarea libera de catre Umberto Pelizzari.

    • in prezent: scufundarea autonoma sportiva continua sa se dezvolte in special in cadrul unor activitati ca fotografia, filmarea si turismul subacvatic. Apar numeroase carti si reviste de specialitate, iar echipamentul de scufundare cunoaste o mare diversificare de stiluri, culori si modele ce atrag numerosi noi practicanti. Sunt adoptate din scufundarea profesionista si militara noi tehnologii cum ar fi comunicatii ultrason, mastile faciale si amestecurile binare de heliu-oxigen (HELIOX) sau ternare de heliu-oxigen-azot pentru a fi utilizate cu aparate autonome ce functioneaza in circuit semiinchis sau inchis denumite recirculatoare. Firma Drger introduce primul aparat cu circuit semiinchis Atlantis I destinat scufundarilor cu caracter civil, urmat apoi de aparatele Dolphin si Drger Ray. Apar numerosi alti producatori, iar aparate precum Halcyon, MK 5P, Phibian, Prism Topaz, CCR 2000, Buddy Inspiration, Azimuth s.a., sunt concepute special atat pentru scufundari cu caracter sportiv cat si stiintific sau pentru explorarea pesterilor inundate. In aceasta perioada se remarca totodata o continua imbunatatire a confortului, durabilitatii si eficientei echipamentului de scufundare precum si a proceselor de pregatire, educatie, antrenament, siguranta scufundarilor si protectia mediului subacvatic.

 
  • Română (România)
  • English (United Kingdom)

Link-uri parteneri:
Banner
Banner
Banner
Banner

trafic.ro ranking

trafic.ro